vineri, 17 martie 2017

Ce stie Leon Danaila despre creierul uman

Azi Leon Danaila, calcand in picioare munca de cercetare a lui Dean Hammer, Simon Levay Hammer si a altor oameni de stiinta si dand dovada de o ignoranta crasa in domeniul neurobiologiei, a afirmat ca un cuplu homosexual ar putea invata un copil sa devina si el homosexual. Chiar domnia lui, ca neurochirurg, ar fi trebuit sa fie primul care sa stie despre diferentierea sexuala a creierului si legatura care exista intre structura nucleului INAH3 si orientarea sexuala umana. La barbatii homosexuali si la femeile heteroseaxuale acest nucleu este mai mic decat la barbatii heterosexuali si femeile lesbiene. Acest nucleu se formeaza in perioada prenatala, diferentierea lui sexuala fiind influentata de actiunea hormonilor androgeni si de modul in care functioneaza gena Xq28 si cum s-a format atunci asa ramane toata viata.

Viata este mult mai veche decat credeam pana acum

Conform unei descoperiri recente algele rosii existau acum 1.6 miliarde de ani. Fosilele au fost gasite la Chitrakootin India
 

vineri, 10 martie 2017

Elementele genetice mobile sau transpozabile (transpozonii, jumping genes)


Elementele genetice mobile sau transpozabile au fost descoperite în anul 1940 de către cercetatoarea americană Barbara McClintock pe baza unor experienţe efectuate la porumb. Pentru această desoperire, confirmată ulterior la nivel molecular, B. McClintock a primit Premiul Nobel în anul 1983.
Studiind pigmentarea boabelor de porumb, B. McClintock a ajuns la concluzia că modificările care se observă în pigmentaţia acestor boabe se datoresc unor elemente genetice mobile care pot circula în cadrul genomului, având posibilitatea de a se insera în interiorul diverselor gene, determinând blocarea sau inactivarea parţială a acestora.
Potrivit concepţiei Barbarei McClintock, aceste elemente mobile sunt dotate cu informaţie genetică şi, în acelaşi timp, cu elemente de control care pot produce un fenotip mutant. Aceste unitaţi genetice săritoare pot determina chiar restructurări cromozomale.
Elementele genetice mobile au fost semnalate atât în genomul procariotelor, cât şi în cel al eucariotelor.
In concepţia actuală, genele mobile sunt anumite secvenţe nucleotidice din genomul procariotelor sau eucariotelor care au abilitatea de a se mişca dintr-un loc în altul în interiorul genomului, purtând informatia necesara propriei mobilităţi sau o informaţie care depaşeşte aceasta necesitate.
Elementele transpozabile sunt de doua tipuri:
a) secvenţe de inserţie, notate IS, care sunt relativ mici şinu conţin informaţie codificată decât pentru a-şi asigura funcţiile cerute de migrare. Caracteristica structurală a tuturor secvenţelor de inserţie este faptul că o astfel de unitate autonomă prezintă la extremităţi secvenţe de baze repetate inversat, ce flanchează o regiune nucleotidică mai lungă, care, de cele mai multe ori, codifică pentru transpozază, o enzimă specifică implicată în inserţia elementului transpozabil. Secvenţele de inserţie au fost observate numai la procariote.
b) transpozoni (Tn) care includ alături de secvenţele de inserţie şigene structurale care nu au legatură cu transpozarea. Transpozonii au fost evidenţiaţi atât la procariote cât şila eucariote. Transpozonii sunt unităti genetice transpozabile mai complexe decât secvenţele de inserţie, fiind constituite din mai multe elemente IS (2-3) la care se adaugă gene structurale suplimetare faţă de cele necesare transpozarii. Elementele IS ale transpozonului vor codifica proteinele necesare activităţii transpozazice care va asigura inserţia prin secvenţele terminale inversate, în timp ce regiunea centrală, flancată de IS va purta diverse gene structurale.
Elementele transpozabile – secvenţele de inserţie şitranspozonii - se mobilizează fie prin deplasarea lor ca atare, desprinzându-se din macromolecula de ADN, fie prin copierea unor secvenţe de ADN dublu catenar. Prin urmare, transpozarea poate fi conservativă, dar şi replicativă.
Prin transpozarea conservativă, elementul transpozabil se deplasează direct de la un loc donator la un loc receptor. Transpozaza este enzima care asigură acest tip de transpozare. Pierderea fragmentului dublu catenar reprezentat de elementul transpozabil, de la locul donator, crează o fractură dublu catenară care va fi rezolvată prin mecanismele de reparare ale ADN.
In transpoziţia replicativă, elementul transpozabil este reprezentat de o copie a elementului original. Pentru realizarea transpozării replicative sunt necesare 2 condiţii:
  • transpozarea se poate produce numai în timpul replicării ADN în faza S
  • transpozonul trebuie să facă parte dintr-un replicon.
Cu ajutorul unei enzime speciale: rezolvaza, care acţionează asupra unei structuri numite cointegrat, produsă prin activitatea transpozazei, se obţine câte o copie a elementului transpozabil.
Dar, transpoziţia replicativă cunoaşte şi forma de migrare a transpozonilor, reprezentată de copii ribonucleotidice. Este nevoie ca la un moment dat, să se realizeze transcripţia într-un ARNm a informaţiei genetice deţinută de transpozoni. Transcrierea se realizează cu ajutorul enzimei ARN-polimeraza II, iar moleculele de ARN astfel obţinute sunt denumite retropozoni sau retrotranspozoni. Pentru integrarea retrotranspozonilor în genom, este necesară intervenţia reverstranscriptazei care transcrie informaţia genetică a retrotranspozonului pe o catenă de ADN complementară care, după ce este trecută în formă dublu-catenară este integrată în ADN cromozomal, într-un situs anume.
Elementele transpozabile sunt larg răspândite la PK şi EK şisunt foarte variate ca structură moleculară. Faptul că s-au conservat în timpul evoluţiei vieţuitoarelor arată că prezenţa acestor elemente transpozabile constituie un avantaj selectiv. Cu ajutorul transpozonilor se realizează o mai mare plasticitate a organismelor necesară unei adaptări permanente la mediu. Acest lucru este şi mai evident prin capacitatea lor de autoreplicare, datorită autonomiei. Sub influenţa diferiţilor factori destabilizatori din mediu se produce o eliberare de transpozoni din locurile de inserţie. Elementele transpozabile încep să circule şise reintegrează în genom în alte situsuri decât cele iniţiale, ceea ce va asigura o reacţie variată a genomului în condiţiile de mediu în permanentă schimbare. Elementele transpozabile reprezinta aproximativ 50% din genomul uman. Cercetarile recente au dovedit ca exista o legatura intre anumite elemente transpozabile de la nivelul mitocondriei si procesul de distrugere a neuronilor legat de anumite forme de dementa.

duminică, 5 martie 2017

Buzunare secretoare la Citrus sp.

In epicarpul citricelor exista buzunare secretoare (cavitati)
Buzunarele sunt formate din mai multe randuri de celule secretoare.
In cavitatea colectoare se acumuleaza uleiuri eterice iar in zona in care buzunarul intra in contact cu epiderma/epicarpul cuticula lipseste sau este intrerupta permitand eliminarea uleiurilor esentiale care dau mirosul specific al citricului.

Structura bulbului de ceapa (Allium cepa)

Bacteriofagul T4

Structura ADN

Strctura ADN de la dublul helix al moleculei pana la cromosom